Se schimba lumea

Florin Munteanu

Atunci cand analizam societatea la nivel de individ, descoperim de cele mai multe ori confuzie, lipsa de energie creatoare, frustrare si stres, dorinta profunda de schimbare fara o evaluare lucida a raportului dintre dorinta si putinta. Insumata, starea de criza a majoritatii „celulelor” care formeaza complexul organism al socialului determina o „oscilatie” haotica a unor grupe mari de indivizi, comportare pe cat de nepredictiva, pe atat de periculoasa pentru stabilitatea la scara globala a umanitatii. 

Multiplele nemultumiri locale se insumeaza in vectori ai schimbarii si conduc la aparitia unor centre noi de opinie, ce radiaza atat programe ale schimbarii, cat si prototipuri mai mult sau mai putin inspirate ale instrumentelor schimbarii. Divergenta de opinie poate fi vazuta ca o expresie a dinamicii procesului de transformare sociala.

Exista cel putin doua mentalitati aflate in conflict. Una centrata pe valoarea palpabila a materiei (majoritara) si alta pe valoarea inefabila a mintii, producatoare si utilizatoare de informatie. Un conflict profund, ce a macinat dintotdeauna omenirea impartita in tabere pentru a apara un dezechilibru legat de insusi motorul nostru de dezvoltare spirituala. Care este natura profunda a acestui conflict? Exista vreo modalitate de „impacare” intre Materie si Minte? Cum poate arata un individ pentru care corpul, ratiunea, inima si spiritul se potenteaza reciproc, formand o unitate cu proprietati esential noi? Mai poate acest individ sa se integreze in ceea ce numim generic Homo Sapiens? Sau trebuie sa-1 rebotezam, fiind vorba de ceva cu adevarat nou, de o mutatie generata de efortul individual de adaptare la nivelul de dezvoltare culturala atins azi pe planeta. Poate rezista acest tip nou de individ pe o planeta bantuita de conflicte din ce in ce mai mari? Sau poate el coexista cu starea de conflict specifica mediului din care a provenit, fara a suferi traume majore.

Problematica are o sansa de rezolvare aici, in spatiul nostru cultural, atat de rascolit de vremuri, intersectie dintre Orient si Occident. Fie ca ne place sau nu, va trebui sa intelegem specificul pe care-l avem in raport cu Universalul, aici, la cumpana dintre lumea dominata de Minte si cea dominata de Materie.

In rezumat, si intr-o sinteza personala, Orientul este lumea celor care percep cu prioritate asemanarile dintre lucruri, ceea ce genereaza o viziune holista, un limbaj polisemantic specific incercarii de comunicare a unor viziuni complexe. Contextul capata semnificatie, iar evenimentul este mai important decat reproducerea lui statistica. Individul este preocupat sa experimenteze si sa inteleaga lumea sa interioara, cea a trairilor inefabile, neexprimabile prin cuvant – si prin aceasta structureaza drumul spre o lume spirituala. El stie! Nu se indoieste, caci are constiinta experimentului trait. Aceasta lume ar putea fi caracterizata printr-o reinterpretare a devizei atat de controversate: Crede si NU, cerceta! Traieste, Simte si NU analiza, caci actul cercetarii duce catre o alta poarta, pe un alt drum, catre o alta lume, cea Occidentala.

In aceeasi interpretare simplificata si personala, Occidentul este lumea celor care percep cu prioritate deosebirile dintre lucruri, ceea ce conduce treptat la formarea unei viziuni structurale asupra Realitatii. Evolutia ih acest spatiu cultural conduce la aparitia unui limbaj exact, independent de context si prin intermediul caruia se cerceteaza lumea exterioara, lumea Materiala. Un eveniment izolat nu are semnificatie decat daca este incadrat ihtr-o gandire statistica. Occidentului i-am putea atasa deviza: Nu crede, Cerceteaza!

Cand apare o idee cu adevarat noua in stiinta, o idee sau un experiment ce largeste perspectiva asupra Universului si schimba insasi paradigma, acel moment mai poarta numele de „Strapungere”. S-a strapuns o bariera ce limita cunoasterea! S-a deschis un nou drum! S-a adaugat o noua dimensiune intelegerii! Incepe o noua etapa in viata acelei societati, caci ideea ce strapunge bariera cunoasterii devine samanta din care vor creste cu totul alte aplicatii, vor apare alte meserii, noi nevoi in educatie, noi valori.

O asemenea strapungere schimba Lumea.

O asemenea strapungere nu se planifica, nu este rodul unui proiect finantat de firme sau din fonduri publice. Ea apare la un momendat intr-o minte deschisa, pregatita, manata de credinta existentei unei viziuni mai cuprinzatoare asupra Realitatii, o viziune ocultata de insasi modul de gandire la un anumit moment.

Ne-am obisnuit sa gandim ca descoperirile si inventiile sunt doar in domeniul stiintelor si tehnologiei. Nu, la fel de importante sunt si in domeniul social, economic, mental. Sunt strapungeri conceptuale in orice domeniu al Realitatii, inclusiv in domeniul politic.

Am putea oare macar sa ne imaginam o asemenea solutie ce ar armoniza „caldura” emotiei cu „raceala” ratiunii?  Un model care ar valoriza Omul si nu Materia! Cum ar arata structura organizatorica a acelei societati? Care ar fi valorile puse la temelia unei asemenea structuri? Cum ar arata educatia? Pentru cei ce s-ar incumeta la un asemenea experiment mental le ofer o ”Samanta”.

“Semininte pentru alta lume”https://copiidestepti.ro/product/seminte-pentru-alta-lume/

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.