Ce ar fi … un joc infinit?

om pe stanca gandind 2

Florin Munteanu

Atata timp cat este joc presupune ca are reguli si constrangeri. Diferenta dintre jocurile finite si cele infinite ar consta in aceea ca jocurile infinite nu sunt localizate in timp, nu au moment exact de incepere si nici o durata fixa. Nu au nici o constrangere stabila si nu au o miza „finala” evaluabila de la inceput. Altfel spus: in jocurile infinite constrangerile sunt flexibile, se pot schimba si se si schimba in timp, insasi aceasta cautare fiind spiritul ce anima jocul. Sufletul Omului se bucura astfel de nou si pulseaza odata cu ritmul Universului, asa cum se spunea in vechime ca „ sufletului ii este foame de libertate si spiritului ii este sete de Adevar”, trairi dincolo pe placerea adusa simturilor bicuite de viata cotidiana.

 

Jocul infinit, fiind un joc fara sfarsit, nu este inceput pentru a fi terminat, ci doar pentru a fi jucat! Se incepe un astfel de joc fara sa ne propunem ca scop sa invingem caci stim de la inceput ca nu putem principial invinge, constrangerile jocului fiind dincolo de viata oricaruia dintre noi. Putem juca numai pentru a diminua constrangerile si pentru a schimba regulile in favoarea Vietii insasi. Un asemenea joc este cel de dezvoltare personala, creativa si auto-motivanta.

Daca privim inapoi in istoria umanitatii, regulile s-au schimbat de foarte multe ori. Aceasta schimbare a fost facuta la sugestia unor oameni care n-au acceptat sa joace „jocul societatii”, sa actioneze in acord cu rolul deja scris. Prin contemplarea si explorarea atenta a lumii inconjuratoare au descoperit lucruri de care au fost surprinsi ei insisi. Au nascocit noi reguli, le-au incalcat pe cele existente. In acel moment au jucat pro-activ, creativ, au contribuit la evolutia Universului prin cultura si civilizatia creata, desprinzandu-ne continuu de lumea animala. Putem defini din acest unghi evolutia umanitatii ca fiind produsul activitatii oamenilor care joaca un joc infinit.

Daca acel cineva intr-adevar joaca un joc infinit, savarseste un act de cultura, un act civilizator prin definitie. El incearca sa faca mai inteleapta constrangerea, mai usor de suportat si, prin aceasta se situeaza principial in exteriorul constrangerii. El construieste prin propria-i viata o alta varianta a jocului ce tocmai se desfasoara. Daca varianta are constrangeri mai usor de suportat si este compatibila cu societatea, doar atunci societatea va negocia la un moment dat cu acest jucator care astfel a castigat, si doar atunci, jucatorul va primi premiul pentru munca sa!!! Daca ne uitam la biografia personalitatilor care ne-au daruit cunoasterea actuala, priceperea de a construi, de la supermasini la nanotehnologie si materiale inteligente, vom vedea ca de cele mai multe ori au trait la limita subzistentei, neintelesi, haituiti de autoritati, arsi pe rug ca eretici

Interesant este ca orice activitate umana poate fi incadrata intr-unul din cele doua tipuri de jocuri si ca aproape toata lumea le joaca pe amandoua in acelasi timp, in proportii diferite. Putina lume este insa constienta ca actioneaza in conformitate cu aceste tipuri de jocuri. Si iarasi diferenta este dictata de Intentionalitatea unui act si de acceptul personal (liberul arbitru). Un joc incepe pentru a fi terminat, iar celalalt joc exista, fiind deja inceput inainte ca noi sa fi deschis ochii in viata. Nu putem decat sa intram in joc ACUM si stim ca o sa incetam sa existam inainte ca jocul sa aiba un sfarsit; jocul insusi nu are sfarsit sau oricum nu se va sfarsi in timpul vietii noastre. Sesizam instinctiv ca exista o contradictie intre cerintele si natura profunda a acestor doua tipuri de abordari, de atitudini si, de cele mai multe ori, sub presionea dorintei de a face ceva remarcabil, acum si aici, neglijam pana la a uita existenta jocului infinit.

Putem imagina ca societatea este locul unde se desfasoara jocul finit al unui grup de oameni si care contine o ierarhie complicata de jocuri finite. Orice activitate poate fi realizata in societate numai daca avem dreptul (o diploma) sa o facem. Putem fi profesori numai daca am castigat un joc finit care ne autorizeaza sa jucam pentru un timp acest rol. Aceasta inseamna de fapt ca fiecare rol pe care il putem avea este intr-un fel asemanator cu cel dintr-o piesa de teatru. Stim ca exista rolul profesorului, politicianului, ministrului si luptam sa castigam dreptul de a desfasura aceasta activitate. Pentru a supravietui trebuie sa descoperim regulile specifice fiecarui joc. Daca exercitam functia de profesor, atunci trebuie sa jucam conform legii invatamantului. Cand cineva se abate de la normal generand reguli noi, este imediat sanctionat de cei ce respecta traditia si asta, de multe ori in ciuda evidentei ca propunerea nu este doar buna, ci chiar necesara. Sa nu uitam insa ca pot fi si nenumarate propuneri aberante. Societatea nu isi poate permite sa le absoarba pe toate asa ca va fi prin definitie refractara la nou. Societatea actioneaza ca factor inertial fiind o entitate capabila sa filtreze intr-un anume fel creativitatea individuala. De modul in care va face aceasta filtrare, de modul in care va dialoga cu cei creativi va depinde in fond si calitatea vietii in acea societate. Creativitatea este o proprietate individuala, iar calitatea vietii este una globala, sociala. Bunastarea unei societati va depinde deci de intelepciunea cu care va negocia si asimila acea parte de creativitate ce poate duce la bunastare colectiva si nu la una locala, tot individuala. Studiul si intelegerea modului in care o propunere locala, individuala poate schimba starea globala a unui sistem, este o problema abordata formal de ceea ce se numeste azi: stiinta Complexitatii.

In orice joc finit nu conteaza cine joaca roluri importante! Exista doar roluri importante, iar cine le joaca trebuie doar sa o faca precum un actor bun. Trebuie sa rezoneze cu rolul ales sau castigat si nu poate schimba nimic, pentru ca orice inventie ar reprezenta incalcarea regulilor jocului in care tocmai a intrat. Intr-un joc infinit se actioneaza fundamental pentru a schimba regulile jocului. Schimbarea se va face intotdeauna din afara jocului finit, din analiza corecta si perceptia nedeformata de mize si dorinte sau interese asupra evolutiei Omenirii ce joaca acest joc finit. Validarea schimbarii nu se va face pe criterii arbitrare. Omenirea va absorbi la un moment dat acea varianta ce se potriveste cu insasi drumul intregului. Testata pe marginea jocului de catre cei ce construiesc „semintele pentru Viitor” –  indivizi ce au vazut cu o clipa mai devreme Nevoia intregului – varianta structurata va fi absorbita aproape instantaneu.

Pentru a medita asupra acestei persective si a modului in care ne impartim timpul  intre cele doua jocuri, este nevoie de TIHNA, de liniste sufleteasca. Am putea spune astfel ca RECREAREA noastra incepe cu o RECREATIE. Sa facem, deci, sa sune clopotelul macar pentru o recreatie de 15 minute pe zi, minute de tihna daruite de noi, noua!

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.